
Festivalul Vinului de la Timișoara se va desfășura în weekend-ul următor, după ce a fost reprogramat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din urmă cu două săptămâni. Astfel, timp de trei zile, între 7 și 9 noiembrie, timișenii sunt invitați să petreacă alături de nume îndrăgite ale muzicii populare și ușoare. Vor urca pe scenă, printre alți, Vlăduța Lupău, Carmen Biruescu, Ramona Vița, Compact, Ana Maria Moldovan, El Nino, Liliana Laichici, Adrian Stanca sau Cornelia Lupulescu, artiști care anunță un eveniment de excepție.
De data aceasta, Festivalul Vinului de la Timișoara, care va redeveni de acum înainte o tradiție, se va desfășura într-o nouă locație, una din zona centrală a Timișoarei, mai exact pe strada Gheorghe Lazăr nr. 15, vizavi de supermarketul Kaufland. Organizatorii anunță deja că în această locație se vor mai desfășura în viitor evenimente de acest gen, printre care și un festival al berii.

