Termenul în care Celula III a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela va trebui să fie construită de câștigătorul licitației este de opt luni. Suma pentru realizarea celei de-a treia celule a deponeului se ridică la 37.974.578,72 lei (fără TVA), implementarea urmând a fi realizată de o asociere de firme, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Timiș.

 

Dacă nu vor exista contestații, peste 11 zile va putea fi semnat contractul de execuție pentru demararea lucrărilor. Asta înseamnă că cel târziu la începutul verii, dacă câștigătorul licitației respectă contractul, Timișul va avea un nou loc de depozitare a deșeurilor.

 

Pentru a face funcțională Celula III vor fi făcute o serie de lucrări, de la cele de realizare a terasamentului la construirea unei bariere geologice, un sistem de drenaj, lucrări de protecție, drumuri de acces și puțuri pentru extragerea biogazului, toate la standarde europene.

 

„Noul loc de depozitare va fi gestionat de firma înființată de administrația județeană. Vor fi respectate toate normele de depozitare, astfel încât să nu se mai pună vreodată problema unui dezastru ecologic, așa cum a fost cazul în această toamnă, înainte de rezilierea contractului fostului operator al deponeului. Până când Celula III va fi finalizată, deșeurile vor fi transportate către Hunedoara. Va fi o perioadă grea, dar, la finalul ei, Timișul va avea un management civilizat, european al depozitării deșeurilor în Timiș”, mai comunică instituția județeană.