Ca în fiecare an la 16 iulie, la Timișoara a fost marcată Ziua Victimelor și a Rezistenței Anticomuniste din Banat, la „Monumentul Celor Fără De Mormânt” ridicat din inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Timiș, și cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Timișoara, fiind prezenți în număr mare urmașii celor care au luptat în rezistența anticomunistă din Munții Banatului, dar și urmașii celor care au fost deportați din Banat, confiscându-li-se agoniseala de generații și puși să ia de la început o viață „nouă” în arida câmpie a Bărăganului.
Prezent la această comemorare, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, domnul Octav Bjoza, a rostit în cuvântul său: „Am fost un tot unitar în rezistența anticomunistă. Așa cum îmi spunea un coleg de celulă, aici, după gratii și sârmă ghimpată, nu suntem decât o sigură etnie, etnia luptătorilor anticomuniști și nimic mai mult. Am rămas adeptul acelor cuvinte. Consider, în continuare, că rezistența anticomunistă nu trebuie fărâmițată pentru că ajungem iară în situația anilor ‘40, când alții ne vor hotărî și ne vor scrie istoria. Rezistența anticomunistă trebuie să rămână un întreg pentru că așa a și fost și nu poate fi ruptă pe bucățele, pentru că și-ar pierde semnificația și rolul pe care l-a avut atunci”.
„Monumentul Celor Fără De Mormânt” a fost ridicat pe un loc ce se poate constitui ca fiind un adevărat altar de sacrificiu al luptătorilor în rezistența anticomunistă din Banat. Pe acest loc, în timpul celui de-al doilea război mondial și în primii ani de instaurare ai comunismului, era un poligon militar. Poligonul militar era situat la capătul orașului Timișoara, iar seara, locuitorii orașului auzeau împușcături, fără a ști că acele împușcături nu proveneau ca urmare a exercițiilor militare, ci din împușcarea celor ce se opuneau comunismului, poligonul militar devenind un „poligon al uciderii neamului românesc”.
Pe acest loc, în 16 iulie 1949 a fost executat un prim lot de partizani anticomuniști din Banat, iar în anii următori au fost uciși alți viteji luptători împotriva ocupantului bolșevic. Documentele istorice păstrează memoria executării, în 1951, a unui lot de 16 opozanți ai regimului tiranic instaurat în țară prin forța armatelor de „eliberare” sovietice, luptători ce au fost aduși aici din Babadag, dar și din închisorile de la Aiud și Gherla, fiind aduși în această parte de țară cu numitele „trenuri ale morții”.
Preotul Vicar eparhial dr. Ionel Popescu a vorbit astfel în cuvântarea susținută la comemorarea eroilor căzuți în rezistența anticomunistă din Banat: „În urmă cu câțiva ani, trei biserici din România, biserici istorice, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano Catolică și Biserica Evanghelic Lutherană, printr-un proiect ecumenic european de anvergură, au întocmit un martirologiu al neamului nostru românesc. O lucrare masivă de mii de pagini în care sunt cuprinși cei care au murit în lagăre, în închisori și deportări, nu numai pentru că au luptat împotriva unei dictaturi comuniste, ci și pentru faptul că au murit pentru Credință, pentru Biserică și pentru Neam și acest volum înmănunchează frați și surori de-ai noștri care au murit în acele vremuri grele pentru neamul nostru românesc.”
Părintele Vicar Popescu a transmis un scurt mesaj din partea Înalt Prea Sfinției Sale Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, prezent în ziua comemorării, la București, unde a fost chemat cu înalte îndatoriri arhierești. Părintele mitropolit Ioan a transmis dragostea sa părintească, prețuirea și recunoștiința față de eroii martiri și față de toți cei care au luptat în acele vremuri, față de familiile martirilor care au avut de suferit, față de frații din Timișoara, din Caransebeș și din alte părți, aflați în persecuțiile regimului comunist.
Pe locul în care a fost ridicat „Monumentul Celor Fără De Mormânt” au fost uciși și opozanții regimului comunist de etnie maghiară, în anul 1959.
Numele monumentului a fost dat pentru că luptătorii pentru păstrarea nealterată a neamului și patriei Române, atunci când au fost uciși de ocupanții sovietici nu au beneficiat de un mormânt individual, fiind aruncați în gropi comune.
Monumentul este reprezentat de un tumul de pâmânt ce poartă, simbolic, în măruntaiele sale rămășițele celor ce au fost uciși opunându-se lichidării Regatului Unit al României, credinței creștine și a întregii Patrii Române. În vârful tumulului tronează simbolul eliberării hristice, Crucea Eliberatoare a Mântuitorului Hristos, ucis și înviat din morți pentru ștergerea păcatului primordial, cel săvârșit de Adam și Eva, prin neascultatrea lor de cuvântul lui Dumnezeu Tatăl.
La poalele tumulului se află amplasate 43 de plăcuțe de marmură care consemnează numele tuturor celor care au luptat în rezistența anticomunistă, fiind împușcați în acest loc pe baza unor sentințe nedrepte date de tribunale ale ocupantului sovietic. Câteva plăci consemnează deportările în Bărăgan, amintind că dintre aceștia au pierit acolo bătrâni dar și copii. Alte plăci consemnează pe cei care au ales să treacă frontiera lagărului sovietic fiind uciși în Dunăre și pe gardurile de sârmă ghimpată ale frontierei lagărului. Alte plăcuțe se opresc la eroii uciși în Decembrie 1989 pe străzile Timișoarei, ieșiți cu mult curaj pentru a lichida regimul socialist/comunist uzurpator de Patrie și de credință creștină, dorind să readucă țara strămoșilor lor pentru a se înstăpâni în ea.
Momentul de comemorare a început cu o slujbă de rugăciune pentru toți cei răposați în rezistența anticomunistă, ceremonia fiind oficiată de preoții de la Mitropolia Banatului din Timișoara.
Nu a lipsit de la această comemorare glasul istoriei, domnul Nicolae Ciurică fiind singurul supraviețuitor, veteran din comuna Teregova, care a făcut parte din grupul de partizani conduși de colonelul Uță în zona Banatului, domnia sa luptând cu arma în mână împotriva ocupantului bolșevic.
În scurta sa rostire, eroul anticomunist Nicolae Ciurică a spus: „Îmi pare rău că vă spun, dar trebuie să vă spun, n-am izbutit mai nimic. Astăzi ne conduc tot comuniștii, cu părere de rău o spun. La vârf, acolo și cam peste tot sunt rămășițele lor, ale comuniștilor. Pentru acest motiv, îmi pare rău, căci ne râd în nas, spunând că au plecat ai noștri și au venit tot ai noștri”.
La acest eveniment au mai luat parte și oficialități locale și județene, toți oficialii luând cuvântul și apreciind momentul comemorativ, punându-se în acord că, pe viitor, e bine de vorbit mai puțin și de făcut mai mult pentru ca trecutul să nu se mai repete, pentru ocrotirea monumentelor ce poartă în ele simboluri ale rezisteței națiunii române pentru apărarea României, pentru ca municipiul Timișoara să poată purta mai departe numele de oraș înaintemergător în izbăvirea României de mentalități totalitare și în promovarea armoniei și înțelegerii în acord cu noile realități ale vremurilor zilelor noastre.
„Am convingerea că, împreună putem face multe, noi, cei tineri, Primăria Municipiului Timișoara și din partea Consiliului Local Timișoara, vă suntem alături. Doamne ajută! Dumnezeu să ne dea fapta cea bună!” a spus, în finalul rostirii sale, din partea primarului Timișoarei, prof. Nicolae Robu, consilierul județean Marian Constantin Vasile.
Președintele Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, filiala Timiș, domnul Petru Mirciov a rostit următoarele în cuvântul său de la comemorare: „Pentru mine este o onoare și o cinste și mă înclin în fața luptătorilor anticomuniști, în special celor cu arma în mână, pentru că, de fapt, dacă ne gândim bine, ei au luptat pentru libertate, demnitate, democrație, și dacă în lupta lor ar fi reușit, atunci este sigur că deportările în Bărăgan nu ar mai fi avut loc. Ne leagă lupta lor și suferința noastră, pentru că, într-un fel, bunicii și părinții noștri (...) s-au opus și ei regimului comunist, dar în felul lor, nu cu arma în mână, ci la modul pasiv, refuzând să intre în colective, refuzând să accepte plata cotelor și a altor ordine comuniste. Glorie eternă luptătorilor anticominiști și recunoștință din partea noastră a deportaților și a tuturor victimelor comunismului din România!”
La momentul comemorativ a vorbit și președinta Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, filiala Caraș-Severin, doamna Cornelia Fetea, dar și alți invitați la acest solemn moment.
Iar pentru că această comemorare a avut loc în ziua în care, în anul 1054, a avut loc Marea Schismă a Bisericii Creștine, rezistența luptătorilor împotriva armatelor imperiului răului reprezentând un punct de reper în menținerea ideii unității creștine, am acordat ultimul cuvânt de la această comemorare părintelui Zaharia Pereș, consilier cultural al Mitropoliei Banatului. Părintele Pereș a încheiat astfel: „Să dea Dumnezeu să avem șansa să putem gândi, cel puțin creștinește, împreună, pentru că nu mai este nevoie de un război pentru a fi cucerită Europa de către alte religii, cucerirea realizându-se prin fenomenul migrației. Migrația musulmană și alte migrații ale altor popoare asiatice, budiștii etc. pot să cucerească Europa creștină fără să facă vreun război. De aceea, unitatea noastră, a creștinilor, ar trebui să fie una care să ne dea de gândit și care să se și împlinească într-un fel.”
Cornel SERACIN
