
„Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie pe care îl construim la Lovrin este în plin șantier, iar lucrările avansează într-un ritm bun. La două luni de la semnarea ordinului de începere, avem un grad de progres de 10%, ceea ce înseamnă o mobilizare bună a constructorului. Săpăturile au fost finalizate, sprijinirile se apropie și acestea de final, au fost drenate apele, malurile stabilizate, fierul a fost adus pe șantier, se lucrează la partea subterană, deci lucrurile se mișcă. Centrul de Recuperare Medicală de aici, de la Lovrin, este o secție externă a Spitalului Județean și se realizează în baza unui program transfrontalier România-Ungaria”, anunță președintele CJT, Alfred Simonis.

Investiția se ridică la un cost total de peste 7,5 milioane de euro, din care contribuția financiară a Consiliului Județean Timiș este de peste 2,5 milioane de euro. Noul centru va utiliza resursele geotermale din localitate, iar clădirea va avea o suprafață desfășurată totală de 4.600 de metri pătrați, 21 de saloane, 43 de paturi de spital și 16 pentru consultații și tratamente. Conform contractului, termenul de finalizare a acestei lucrări este de 24 de luni și, la cum merg lucrurile, conducerea CJT consideră că peste mai puțin de doi ani această unitate medicală va fi pusă în slujba pacienților.

