- Cum a fost la Festivalul Internaţional „Umor la Gura Humorului”?
- Bine, ca de fiecare dată. Iată că acest festival internaţional de satiră şi umor a ajuns la cea de-a 25-a ediţie. Putem spune că a intrat în tradiţie. El a avut loc între 10 şi 13 iulie, fiind organizat de Primăria Gura Humorului, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Centrul de Cultură şi Artă Suceava şi „Fundaţia Popa’s”. S-a mers ca de fiecare dată pe cele trei scţiuni: caricatură, grafică satirică şi literatură umoristică. Au fost prezenţi peste 150 de artişti din peste 40 de ţări… Asta ca să vă daţi seama de amploarea festivalului. Jurizarea festivalului, am să spun, pentru cei mai puţin iniţiaţi, se face într-un mod cu totul inedit. Este vorba de un juriu internaţional, membrii fiind aleşi din şase capitale ale unor ţări care au mari artişti, mari maeştri în domeniul umorului şi se jurizează on-line. Anul acesta au câştigat doar artişti din Asia. Un artist din Iran, altul din India…
- Acesta a fost concursul propriu-zis, activităţi colaterale?
- Există o secţiune aparte în care 15-20 de caricaturişti portretişti, pe „Aleea artiştilor”, au oferit portrete-caricaturi participanţilor la festival. Ca de fiecare dată, cozile au fost interminabile. Chiar la mine au fost mai mulţi turişti din Austria, Franţa, Germania… Toţi ne-au felicitat pentru gestul pe care-l facem benevol şi în mod gratuit.
- Lucruri mai deosebite…
- Din păcate negative. Nu despre festival. Cu festivalul totul a fost în ordine. Vreau să spun că am fost şocat atunci când am intrat în Bucovina prin Poiana Stampei. Am văzut că foarte multe pensiuni aveau inscripţia „De vânzare”, iar 49 de pensiuni din jurul Voroneţului sunt scoase la vânzare pentru că au dat faliment. Faţă de acum zece ani, Bucovina mi se pare pustiită… Pustiită şi de localnicii plecaţi să lucreze prin străinătate, şi de turişti… Cred, şi o spun cu toată sinceritatea, că acest fenomen nu este străin de felul în care a fost cârmuită România în aceşti ani şi nici de miniştrii noştri „geniali” de turism…
- Deci, o excursie cu gust amar…
- Şi nu se termină totul aici. Am fost invitaţi şi la Mănăstirea Voroneţ. Dând curs invitaţiei, am avut o discuţie de vreo 40 de minute cu actuala stareţă. I-am spus măicuţei că mi se pare foarte curios că „degrabă” a fost canoniozat Ştefan cel Mare, în timp ce poziţia Bisericii Ortodoxe Române vizavi de canonizarea lui Arsenie Boca este una de cercetare şi iar cercetare, adică de amânare…
Apoi, în cele 40 de minute vorbite cu maica stareţă, mai bine de 30 mi-a vorbit doar despre necesitatea primirii unor sume de bani, buni pentru mănăstire. Am înţeles astfel că măicuţa stareţă este raliată la „politica” Patriarhului Daniel care, în ultimii cinci ani, face cam acelaşi lucru… Cu toţii avem nevoie de bani, dar Biserica ar trebui să abordeze altfel această problemă… Mai delicat, nu de genul să-ţi pui sutana-n cap. Legitim, mă întreb şi mă nedumeresc: ce a mai rămas din adevărata ortodoxie? Ce a mai rămas din ortodoxie când „ochiul dracului” a pus stăpânire şi pe casele Domnului? Quo vadis Biserica Ortodoxă Română?
Am plecat cu un gust amar din această frumoasă aşezare de patrimoniu UNESCO, care se numeşte Voroneţ. Şi, din păcate, această tristă experienţă aveam să o retrăiesc, trasă la indigo, şi la Mănăstirea Rarău.
A consemnat, Petru Vasile TOMOIAGĂ
