
La sfârșitul acestei săptămâni, la Muzeul Satului Bănățean trebuia să se desfășoare un mare eveniment al toamnei. Este vorba de Festivalul Vinului, o sărbătoare la care era anunțată participarea multor artiști reputați, pe care timișorenii îi apreciază.
Din păcate, întrucât condițiile meteorologice se anunță a fi defavorabile, cu ploaie și vânt, evenimentul a fost reprogramat. Astfel, Festivalul Vinului va avea loc în perioada 7-9 noiembrie în Timișoara.
Organizatorii promit o petrecere pe cinste, mai ales că până atunci și vinul va deveni mai bun și mai apreciat. Începând cu ediția din acest an, va intra în tradiție ca Festivalul Vinului să se organizeze în prima săptămână din noiembrie, în preajma sărbătorii de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.

