
Consiliul Județean Timiş se convoacă în ședință extraordinară, care se va desfășura în sistem videoconferință, vineri, 17 octombrie 2025, ora 12:30.
Pe ordinea de zi se află două proiecte legate de problema deșeurilor din județ, având în vedere că, în mod normal, din 20 octombrie, nu se mai poate depune gunoiul în celula 2 de la Ghizela. Acestea sunt: proiect de hotărâre nr. 300/16.10.2025 privind aprobarea măsurilor organizatorice pentru operaționalizarea societății ECO SERV TIMIȘ S.R.L. și proiect de hotărâre nr. 301/16.10.2025 privind aprobarea încheierii de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Deșeuri Timiș a unui contract de servicii de salubrizare, în regim temporar, în baza Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților.

