Primarul Robu va transforma Bega într-un loc SF: efecte speciale, jocuri de apă de opt metri și lasere
Încă din campania electorală, liberalul Nicolae Robu a promis că timișorenii se vor bucura de o fântână arteziană pe Bega, dar nu una obișnuită. Deși prima licitație a fost un eșec deoarece nimeni nu a fost interesat de proiect, edilul a anunțat încă de săptămâna trecută că sunt deja două firme care au aplicat pentru câștigarea licitației. Efect de „ceață densă”, jeturi de apă de opt metri și jocuri de lumini – toate vor fi realizate prin fântâna pe care Nicolae Robu o dorește de foarte mult timp.

„Râul Bega, în special, este un râu spectaculos, cu un cadru actual deosebit, fiind încadrat de arbori de o frumuseţe aparte, lăsând totuşi cerul să se oglindească în apa ce curge liniştit. O adevărată încântare pentru simţuri, cadrul natural al unui râu are o evoluţie spectaculoasă de-a lungul diferitelor anotimpuri, fiind o simfonie de culoare şi sunet. Amenajarea unei fântâni arteziene multimedia nu face altceva decât să pună în valoare acest peisaj, aducând un plus de atracţie atât pentru localnici, cât şi pentru turişti. (...) Existenţa fântânii va avea ca efect colateral repunerea în valoare a Parcului Catedralei”, se arată în tema de proiectare.
Suma stabilită de municipalitate a fost puțin peste 145.000 de lei, cu TVA. Firma câștigătoare va trebui să elaboreze SF-ul în termen de 60 de zile.
Astfel, edilul Nicolae Robu dorește ca fântâna arteziană de pe Bega să devină principala atracție a capitalei Banatului. Specialiștii Primăriei Timișoar susțin că, prin realizarea proiectului, Parcul Catedralei va fi revitalizat. Fântâna va fi construită în dreptul terasei „Flora”, între Podul Tinereții și Podul Traian.
„Jocurile de apă vor reflecta liniștea dimineților, uneori cețoase, vor amplifica, prin iluminatul subtil și miscările lente ale jeturilor, culorile picturale ale serii, fiind în permanentă concordanță cu starea generală a peisajului!”, se mai arată în tema de proiectare.
Primarul Timișoarei dorește și un ecran pentru ca timișorenii să urmărească atât meciurile de fotbal, cât și jocurile de laser.
Fântâna a fost gândită astfel încât să aibă două zone distincte: una formată din câte un aliniament cu 40 de jeturi de apă pe fiecare dintre malurile canalului Bega, fiecare iluminat cu ajutorul unui proiector cu led, pentru a permite schimbarea culorii pe muzică – zona 1, şi o platformă plutitoare în centrul canalului – zona 2. Sistemul nu va împiedica navigaţia pe Bega.
Spectacolele de lumini și laser vor fi îmbunătățite prin crearea unui efect de „ceață densă” pe tot perimetrul platformei, iar jeturile de apă vor fi de opt metri.
Alexandru Virgil STOICA

