Alexandru Rogobete, ministrul sănătății, are doar cuvinte de laudă pentru două unități spitalicești din Timișoara, care au decis monitorizarea continuă și controlul infecțiilor. Este vorba despre Spitalul Județean și Spitalul Municipal din Timișoara.

„La nici 24 de ore de la declarațiile mele, două spitale din Timișoara au demonstrat că au înțeles mesajul clar: «nu mai merge și așa» și că este nevoie de acțiune imediată și fermă.

Felicit și susțin public inițiativa domnului manager prof. Dorel Săndesc și a doamnei manager dr. Stela Iurciuc, care au decis să extindă monitorizarea continuă și controlul infecțiilor în spitalele pe care le conduc – Spitalul Județean și Spitalul Municipal din Timișoara. Două unități medicale care nu au așteptat să fie chemate la ordine, nu au stat în pasivitate și nu au spus «nu se poate», ci au înțeles că trebuie să acționăm acum.

La blocul operator și la ATI, s-a hotărât înființarea unui post de observator permanent – o asistentă specializată în infecții nosocomiale, care întocmește zilnic un proces-verbal privind respectarea protocoalelor și intervine imediat dacă acestea nu sunt aplicate. S-au accelerat revizuirile procedurilor și s-a asigurat disponibilitatea materialelor necesare pentru aplicarea lor.

Vreau să fiu foarte clar: nu accept scuze, nu accept explicații și nu avem timp de pierdut cu văicăreala! Ori se conformează toți, ori pleacă! Eu așa conduc, cât sunt ministru. Când plec, puteți face cum vreți, dar sub mandatul meu regulile se respectă fără excepție!

Nu pot să nu subliniez că la Timișoara există deja, de ani de zile, un comitet special, sub coordonarea prof. Dorel Săndesc, care monitorizează administrarea de antibiotice, rezistența antimicrobiană și respectarea protocoalelor. Acolo se fac traininguri permanente, există o cultură a responsabilității și a vigilenței. Prof. Săndesc nu doar că a înțeles această nevoie, dar a fost unul dintre cei care a pus bazele și a ridicat Terapia Intensivă din România la un standard demn de respect. Îi mulțumesc personal pentru tot ceea ce a făcut pentru ATI-ul din România și pentru modul în care, prin exemplu, arată că lucrurile se pot face corect și ferm.

Sigur că mai sunt și alte exemple și le voi arăta public. Dar astăzi, la Timișoara, două spitale au arătat, fără să aștepte ordine sau controale, că se poate. Aștept și celelalte spitale să se conformeze imediat! Nu mai așteptați controale! Îmi doresc ca la viitoarele verificări să nu găsesc nicio abatere.

Ministerul Sănătății, prin echipa mea, va demara în curând o verificare națională a protocoalelor, pentru a le corecta unde este nevoie. În paralel, pregătim modificări legislative prin care tot personalul medical va fi obligat să participe periodic la cursuri de reducere și control al infecțiilor.

În acest demers, mă bazez pe Societatea Română de ATI și pe expertiza prof. Bubenek, care vor veni rapid în sprijinul sistemului pentru a oferi ghidaj și suport pe un subiect atât de important și vital pentru sănătatea pacienților și siguranța personalului medical.

Felicitări prof. Dorel Săndesc, dr. Stela Iurciuc și echipelor lor pentru determinare, responsabilitate și exemplul oferit întregului sistem medical!”, a scris ministrul pe pagina sa de facebook.