Lucrările vor dura doi ani

Primăria Timișoara a dat drumul licitației pentru extinderea Căii Martirilor – artera ce duce spre comuna Giroc – la patru benzi, cu piste de biciclete și trotuare. Este vizat tronsonul de la strada Lidia (Mareşal Constantin Prezan) și până la ieşirea din oraş. Există posibilitatea ca șantierul să fie deschis începând cu luna august sau în septembrie. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 12.347.000 de lei fără TVA, adică peste 3,4 milioane de euro, cu TVA.


Primarul Nicolae Robu a venit și cu o veste mai puțin plăcută: vor lipsi spațiile verzi. „Este în derulare licitaţia pentru execuţia lucrărilor de lărgire a Căii Martirilor – Calea Girocului la patru benzi. De îndată ce licitaţia se va finaliza, vom începe să lucrăm efectiv şi la lărgirea acestei artere la patru benzi. Evident că lărgirea prevede amenajarea de trotuare civilizate, de piste de biciclete, de locuri de parcare. Pentru spaţii verzi nu rămâne teren pentru că, din păcate, profilul stradal al căii Girocului, Martirilor, este destul de restrâns”, a declarat edilul-șef al Timișoarei.
Proiectul prevede și montarea a 88 de stâlpi de susținere a liniei de contact pentru transportul în comun. Lucrările sunt programate să dureze doi ani și sunt realizate pe bani de la bugetul local.
Alexandru Virgil STOICA