Lucrările la calea ferată care străbate Timișoara se află în plină desfășurare, acestea făcând parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km).

Ce ne spune CFR despre subiect? Că zilele trecute s-au făcut lucrări de modernizare la pasajul inferior de la Parcul Botanic, fiind introdus un tablier metalic nou, identic cu cel montat la pasajul Popa Șapcă. De asemenea, la pasajele inferioare de pe străzile Gheorghe Lazăr și Brediceanu, în cursul lunii septembrie au fost montate poduri provizorii ce au drept scop mărirea gabaritului de trecere, după care se va proceda și aici la montarea de tabliere noi metalice.

După cum se vede din imaginile de la pasajul de pe strada Coriolan Brediceanu, aceste „poduri provizorii” constau, de fapt, în niște structuri din lemn, deja crăpate. Chiar dacă trenurile care trec prin Timișoara nu mai sunt atât de multe ca pe vremuri, totuși, circulă zilnic pe acolo trenuri de marfă și de călători. Să sperăm că specialiștii au făcut bine calculele și lemnul respectiv va rezista în timp tonelor care îl apasă zilnic.