Baschetbaliștii Devon Thomas și George Blaj-Voinescu, alături de antrenorul Dragan Petričević și de managerul-coordonator al centrului de copii și juniori, Sergiu Pașca, au adus multă voie bună și premii de la partenerul Decathlon România la instituția de învățământ gimnazială din comuna Șag, situată lângă Timișoara.

După ce au jucat baschet în curtea școlii cu Devon și George, cu greu s-au lăsat convinși cei mici să se întoarcă în sălile de clasă, la final ei asaltându-i pe cei doi jucători de la SCM Timișoara pentru poze și autografe.

La eveniment a fost prezent și Flavius Alin Roșu, primarul din Șag, fost arbitru de fotbal de nivel înalt.

Proiectul „Pauza mare cu SCM Timișoara Reloaded” va continua în luna octombrie cu cea de-a doua vizită dintr-un total de nouă, câte sunt programate pe durata acestui an școlar în instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Timiș.