„Sufrageria multiculti”, un proiect de avangardă al Romanei Rista, cunoscută ca „Fata care gătește cu flori”, realizat în parteneriat cu Casa de cultură a municipiului Timișoara, s-a desfășurat în Piața Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului Minorităților MultiCultim din 19-20 septembrie. „Mi-am asumat o misiune deloc ușoară: aceea de a fi promotorul multiculturalității gastronomiei românești descoperite prin prisma etniilor. De peste paisprezece ani bat țara și hotarele ei, trec de toate granițele, fac teren la firul ierbii ca să caut diferențiatoarele și să salvez rețete care riscă să se piardă, care se uită. Să reconstruiesc identitatea de patrimoniu culinar. Pentru prima ediție a Sufrageriei MultiCulti, am curatoriat un meniu de festin bănățean cu zestre culinară etnică: de la francezii alsacieni din Banat, la bulgarii pavliceni, trecând prin comunitatea evreiască, până în Munții Banatului la croații carașoveni, la cehi, în Lunca Mureșului la slovacii din Nădlac, apoi la șvabii dunăreni, maghiarii colinari și sârbii din pustă. Sufrageria MultiCulti este prima masă organizată în centrul unui oraș, cu un meniu al minorităților care promovează identitatea culinară de patrimoniu. Este cultură și diplomație culinară în același timp, un manifest pentru autenticitate. Banatul, prin prisma etniilor sale, este viu, colorat și merită să fie remarcat”, spune Romana Rista.

De la pogăcele, șonc, cornulețe cu cârnați, prăjitură Zserbo, sarme, mezeluri de la o cunoscută carmangerie din oraș, la liptauer șvăbesc, friptură bulgărească de gâscă, supă evreiască și matzes oferite de Comunitatea Evreilor și cel mai senzațional papricaș de miel în stil croat, toate bucatele au fost apreciate de participanți.

sursa foto: facebook