
Elevii din Deta se vor putea bucura de cele mai bune condiții de învățătură. Atât școala cu clase V-VIII, cât și liceul din localitate se află într-un amplu proces de reabilitare și dotare, la finalul căruia cele două unități de învățământ vor suferi transformări spectaculoase. Din păcate, din cauza unor aspecte birocratice, lucrările sunt blocate la școala cu clase V-VIII, motiv din care cursurile se țin și după-amiaza. Ce s-a întâmplat?
Școala se află în proces de reabilitare totală, ceea ce presupune inclusiv dotarea cu mobilier și echipamente IT. Pentru implementarea proiectului, finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI), în urmă cu trei ani au fost obținute toate avizele necesare, inclusiv cel de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Între timp, însă, a apărut o modificare legislativă care prevede un alt tip de geamuri-termopan decât pentru cel care s-a obținut avizul ISU. Asta înseamnă că trebuie achiziționate alte geamuri, mai scumpe, diferența de preț urmând a fi suportată de CNI. Astfel au apărut problemele birocratice care frânează lucrările, în prezent existând un îndelung circuit al documentelor între administrația locală, proiectant, executant și CNI.
Primarul orașului, Petru Roman, este însă încrezător că elevii vor veni în curând la școală doar dimineața, asta pentru că ar urma să fie gata un corp de clădire al liceului: „Știu cât de greu le este copiilor să meargă după-masa la cursuri și de aceea încercăm să grăbim cât mai repede lucrările la liceu. Sperăm să le finalizăm în curând, asta însemnând câteva săptămâni. În același timp, am nădejdea că și CNI va aproba diferența de preț pentru geamurile de la școala cu clasele V-VIII, astfel încât să putem merge mai departe cu lucrările”.

