
Cu tristețe și profund regret, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest, anunță că în 12 august a trecut la cele veșnice distinsa prof. univ. dr. emerit ILEANA OANCEA, personalitate marcantă a Universității de Vest din Timișoara, lingvist de primă linie, romanist și stilistician de anvergură europeană.
Absolventă a Facultății de Filologie din Timișoara (1962), și-a început cariera ca asistent al Profesorului G. Ivănescu. Lingvist poliglot, a devenit titulară a cursului de Romanistică, susținând și cursuri de stilistică și semiotică a textului literar. A semnat lucrări cu un statut axiologic indiscutabil („Istoria stilisticii românești”, 1988; „Romanitate și istorie. Epistemă clasică şi literarizare”, 1993; „Semiostilistica. Unele repere”, 1998; „Lingvistică romanică și lingvistică generală. Interferențe”, 1999; „Poezie și semioză”, 1999; „Despre noosferă. O construcție a memoriei”, 2005 etc.) și a coordonat numeroase doctorate, contribuind la formarea unor generații de specialiști.
A ocupat funcția de decan (1996-2004) și secretar științific (1991-1995; 2004-2008), deschizând Facultatea de Litere spre Occident și înființând noi secții și programe. Cărturar de prestigiu al Timișoarei, Doamna Prof. univ. dr. Ileana Oancea a fost și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
„Pentru toate realizările sale, pentru sprijinul de mare preț în evoluția comunității academice, pentru devoțiunea față de aceasta, alăturăm acestor îndreptățite aprecieri, un plin de recunoștință cuvânt de rămas-bun, dând glas, pentru ultima dată, în română și în spaniolă, limba romanică pe care atât de mult a îndrăgit-o, mulțumirilor noastre: SĂRUT-MÂNA, DOAMNA PROFESOARĂ! MIL GRACIAS, MAESTRA ILEANA OANCEA!
DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE! Condoleanțe familiei!”, este mesajul postat pe pagina de facebook a instituției.

