„Până la salvarea țării, poate liderii USR Timiș salvează totuși toaletele publice din Timișoara!”, face un apel consilierul municipal PSD Roxana Iliescu. „Știu, mulți vor spune că e un subiect cam de <<rahat>>, dar cred că merită să vă prezint o succintă situație a wc-urilor publice din orașul nostru”, mai notează Roxana Iliescu.

Situația, conform consilierei, se prezintă așa: „Celebrul wc public din Parcul Carmen Sylva renovat cu faianță roz, cu care se lăuda primăria Timișoara pe pagina oficială a instituției acum 2 ani, este închis! Wc-urile din Parcul Carmen Sylva, Bălcescu, Piața Traian și Parcul Central, sunt închise! Alte două wc-uri celebre, cumpărate de administrația USR cu numai 90.000 eur/ bucata, cele <<smart>>, din Parcul Civic și Parcul Pădurice (Lidia) și în zi de azi, sunt nefuncționale! Pentru cele 6 wc-uri încă funcționale, nu mai există contract de mentenanță din 31 mai 2025 ( până la această dată s-a îngrijit de ele societatea Colterm). Cele 6 încă funcționale: Unirii, Victoriei, Rozelor, Copiilor, Botanic și Uzinei, au diferite probleme! Spre exemplu, în Botanic sunt probleme frecvente cu alimentarea de apă. În Parcul Rozelor, sunt probleme cu canalizarea si refulează în parc cand pompa se blochează!”.

Roxana Iliescu trage speranță că administrația USR îi va citi mesajul și „măcar de rușine - că de responsabilitate nu poate fi vorba - va încheia urgent un contract pentru asigurarea mentenanței toaletelor publice din orașul nostru.

Desigur, liderii USR Timiș sunt măcinați de probleme, teme majore, de interes național, precum deficitul, politica de apărare și politica externă a României, dar până la salvarea țării, se dovedesc a fi lipsiți de soluții la problemele orașului nostru”.