La auzul veștii că locuitorii din zona Gării de Nord organizează un protest, municipalitatea timișoreană s-a mobilizat și s-a ajuns la o întâlnire față în față cetățeni - autorități, acestea din urmă în frunte cu viceprimarul Ruben Lațcău.

Ce spune vice-edilul Timișoarei? „Am fost din nou în zona Gării de Nord, la o întâlnire de cartier organizată pentru a continua discuțiile directe cu oamenii din zonă. De data aceasta, alături de noi a fost, pentru prima dată, și Poliția Națională. Pentru prima dată. Am discutat deschis cu cetățenii despre situația persoanelor fără adăpost din fosta clădire a ITM-ului, despre disconfortul zilnic și problemele de siguranță publică. Le-am prezentat ce am făcut până acum, dar și limitele legislative cu care ne confruntăm. În ultimele 6 luni, în zonă au fost desfășurate aproape 100 de acțiuni ale Poliției Locale, fiind verificate 68 de sesizări. Doar la 3 acțiuni au fost și polițiști de la Secția 4. Au fost aplicate sancțiuni de peste 100.000 de lei, au fost identificate zeci de persoane, inclusiv minori, au fost transmise notificări către proprietar pentru clădirea degradată de pe Titulescu, iar pentru lipsa contractelor de salubrizare au fost aplicate amenzi. Dar legislația actuală ne permite să intervenim doar până la un anumit punct. Iar în cazuri sociale complexe, e nevoie și de implicarea altor instituții ale statului, constant și asumat. Pentru siguranța publică, am agreat cu Poliția Națională ca joi să ne revedem la Comisia de Ordine Publică, unde vom solicita reprezentanților Poliției și Jandarmeriei un plan de intervenții, monitorizare și control pentru zona Gării de Nord”, spune Ruben Lațcău.

Cu alte cuvinte, mare lucru nu se poate face. Cât despre un plan țintit pentru respectivul cartier al Timișoarei, ce atâta grabă?