Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în 16-20 iunie 2025 o campanie națională de verificare a respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă în sectorul construcțiilor (coduri CAEN 41, 42, 43).

Obiectivul principal al campaniei a fost combaterea muncii fără forme legale și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale. În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat 28 controale, aplicând 46 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 9 au fost amenzi, în valoare totală de 172.500 lei, iar 37 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost depistate 8 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare.

Deficiențele constatate au vizat o gamă largă de nereguli, printre care: Neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă; Lipsa evidenței timpului de muncă; Nerespectarea repausului săptămânal și a regimului muncii suplimentare; Necompletarea registrului de evidență a salariaților; Nepăstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă; Lipsa echipamentului individual de protecție, în special lipsa căștilor de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme; Neefectuarea instruirii lucrătorilor, a demonstrațiilor practice după instruire și a instruirii persoanei care acordă primul ajutor; Evaluări de riscuri incomplete și planuri de prevenire și protecție deficiente.