
Primăria Timișoara are în faza de contractare fonduri de peste 130 de milioane de lei pentru două proiecte de mobilitate urbană: construcția unui nou pod peste Bega, în zona Solventul, și reconstrucția Podului Iuliu Maniu (Muncii), de la fosta Fabrică de Țigări.
Podul Solventul va lega strada Gării de bulevardul Dâmbovița și va completa Inelul IV de circulație. Este primul pod nou construit peste Bega după 1989. Va avea linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare largi și acces pietonal cu lift. Valoarea totală a investiției este de 134 milioane de lei, din care aproximativ 93 de milioane sunt finanțare europeană. Contribuția municipalității acoperă cofinanțarea de 2% și cheltuielile neeligibile și se ridică la 42 de milioane de lei.
Podul Iuliu Maniu, construit în 1978, va fi demolat și reconstruit. Noul pod va avea două benzi pe sens, trotuare și piste pentru biciclete, pentru o circulație mai sigură și mai fluentă. Licitația este în faza de evaluare a ofertelor, iar în această vară se estimează semnarea contractului de execuție, astfel încât lucrările să poată începe. Proiectul are o valoare totală de peste 49 milioane lei, din care 38 milioane reprezintă finanțare europeană, iar aproape 12 milioane lei provin din bugetul local.
Proiectul „C9B – Inelul IV Vest: conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița”, ce include podul Solventul, și proiectul de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii) au fost depuse pentru finanțare prin în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă. Ambele au fost avizate pentru contractare și aprobate în Consiliul Local, iar în următoarele zile contractele de finanțare vor fi semnate cu ADR Vest.

