
Un adevărat bâlci pe linia de tramvai de pe Bulevardul Cetății a organizat Primăria Timișoara, astăzi, 21 iunie, când circulația fost închisă, spre disperarea șoferilor, care au fost nevoiți să aleagă ture ocolitoare. Pe liniile de tramvai trecea fanfara cântând, trupe de actori plimbau personaje gigantice, iar preparatele culinar și băuturile răcoritoare completau acest tablou de bâlci pe Bulevardul Cetății. N-au lipsit desenele pe asfalt, toboganele gonflabile, diverse ateliere de croșetat sau mânuit păpuși.
A mai fost organizat și un cros pentru copiii între 6 și 15 ani, dar și programe de zumba, aerobic dar și kinetoterapie pentru bătrâni, care au avut parte și de rebus sau sudoku.

