Primăria Timișoara a obținut o decizie favorabilă din partea Judecătoriei Timișoara, într-un proces care vizează clădirea de pe bulevardul Loga nr. 52, imobil pe care s-a intabulat în 2023 după un lung parcurs juridic. Familia care ocupă vila a solicitat radierea dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al Municipiului Timișoara, însă cererea a fost respinsă de instanță. Judecătoria Timișoara a stabilit că reclamanții nu au calitate procesuală, respectiv nu au dreptul legal să formuleze o astfel de cerere. Această decizie consolidează poziția primăriei privind legalitatea dreptului său de administrare asupra imobilului, consideră administrațuia timișoreană.

În procesul de evacuare derulat inițial la Judecătoria Timișoara, familia care ocupă clădirea a reușit să obțină amânări repetate timp de un an, prin diverse acțiuni procedurale, care au culminat cu strămutarea cauzei la Judecătoria Arad. Recenta decizie de respingere a acțiunii de evacuare pe procedură specială va fi atacată de Primăria Timișoara, conform procedurilor legale.

Clădirea pe care s-a intabulat primăria se află pe un teren de 1.202 mp și are regim de parter plus etaj. Municipalitatea a anunțat acum doi ani că are ca obiectiv valorificarea acestui imobil în beneficiul comunității, prin transformarea sa într-un spațiu educațional.