Timișoara nu mai miroase a trandafiri, atrage atenția consilierul municipal Ilie Vasile Sîrbu. „Miroase a nepăsare, a uitare, a bătaie de joc în formă administrativă. Ceea ce odinioară era capitala florilor din această parte a Europei, astăzi este o grădină părăsită, unde mai cresc doar buruienile orgoliului și indiferenței. Într-un oraș care a dat Europei una dintre cele mai emblematice familii de florari – familia Muhle – trandafirul, floarea-simbol, este lăsată să piară în anonimat, așa cum se stinge o civilizație care și-a pierdut sufletul.
Ce e un oraș fără trandafirii săi? E un trup fără inimă. O carcasă urbană decorată cu lozinci politice, proiecte PowerPoint și «verzi» fără rădăcini. E o Timișoară în care Flacăra Eternă se stinge de Ziua Eroilor, pentru că nimeni nu mai are grijă de memorie. Nici a florilor, nici a morților. Măcar dacă s-ar ocupa de cimitire și morminte – pentru că mai nou cu asta se ocupă Horticultura, compania care ar fi trebuit să păstreze vie grădina visului lui Arpad Muhle. În schimb, se îngroapă trecutul sub asfalt electoral, și se udă doar cuvintele, niciodată florile.
Arpad Muhle, acest grădinar-filosof al epocii moderne, visa la un parc al trandafirilor care să facă din Timișoara o capitală a eleganței botanice. Și a reușit. Cu 1.400 de soiuri, cu bazin cu apă în centru, cu tăblițe pe care era scris numele celor care donau florile – o simfonie de culori, miresme și memorie. Ce a rămas azi? O caricatură. Parcul Rozelor a devenit batjocura tuturor celor care trec pragul orașului. De la vis imperial la rușine locală, drumul a fost scurt, dar deloc inevitabil. A fost ales.
A fi timișorean în 2025 înseamnă, din păcate, să-ți vezi simbolurile murind sub ochii tăi. Fără revoltă, fără protest, doar cu oftatul resemnat al celui care nu mai crede în nimic. Dar moartea trandafirului nu este doar o moarte a unei flori. Este moartea unei culturi a unui simbal. Este moartea unei responsabilități. Este momentul în care orașul nu mai înflorește, ci ruginește și se ofilește.
USR-ul «verde» din administrația locală s-a arătat a fi doar o mască. În loc de ecologie, avem PR cu frunzulițe desenate și conturi de Instagram Facebook, Tiktok instigatoare la ură. În loc de flori, avem minciuni vopsite în culorile curcubeului. În loc de viitor, avem uitare.
Într-un oraș cu asemenea moștenire, să nu ai un Muzeu al Rozelor este o rușine. Să nu ai o Casă Memorială Wilhelm și Arpad Muhle este o crimă culturală. Să nu ai grijă de Parcul Rozelor este o trădare.
Timișoara, trezește-te!
Timișoreni, treziți -vă!
Trandafirii nu plâng, ei doar mor în tăcere.
Și cu fiecare petală căzută cu fiecare floare dispărută din parcurile noastre, pierdem o parte din ce am fost.
Până nu va mai rămâne nimic.
Doar morminte. Și promisiuni.
PS: Din luna noiembrie am depus la Secretariatul General al Primăriei Municipiului Timișoara Proiectul de demarare a procedurilor pentru declararea utilității publice de interes local a proiectului CASA MEMORIALA WILHELM si ARPAD MUHLE si MUZEUL ROZELOR si ulterior parcurgerea procedurii de expropriere a imobilului (casa si teren aferent) situat la adresa din Municipiul Timișoara, Bd. Mihai Viteazul nr. 3. Nu am primit nici un răspuns. Proprietarul Casei Muhle are o datorie de 30000 de euro (cheltuieli de judecată), sumă pe care primarul Timișoarei, Samuel D. Fritz refuză să o execute”, a postat Ilie Vasile Sîrbu pe pagina sa de socializare.
