Joi, 29 mai 2025, se vor desfășura ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor, în Timiș.

Astfel, între orele 9 și 10, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei și la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, vor avea loc: întâmpinarea oficialităților (prezentarea onorului; salutul Drapelului de Luptă; ocuparea locului în dispozitiv; intonarea Imnului Național al României); slujba de pomenire a eroilor, depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori; defilarea gărzii de onoare.

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara va avea loc, între orele 9,30 și 12, Sfânta Liturghie a praznicului Înălțării Domnului, iar la ora 12, vor bate clopotele la toate lăcașele de cult din oraș. La Monumentul Crucificării din fața Catedralei va fi oficiată o slujbă, vor rosti alocuțiuni oficialitățile și vor fi depuse coroane. Ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

De asemenea, o ceremonie dedicată Zilei Eroilor va avea loc în orașul Recaș, în fața sediului poliției.