Conform legislației în vigoare, „În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior”.

La Primăria Timișoara nu se ține cont cu strictețe de litera legii, astfel că, deși e trecut binișor de 30 aprilie 2025, proiectul privind indexarea cu rata inflației a valorilor impozabile, impozitelor si taxelor locale, precum și amenzilor pentru anul fiscal 2026, va fi supus aprobării consilierilor locali abia la ședința de săptămâna viitoare, din data de 27.05.2025.

Ce spune proiectul? „Se aprobă indexarea, pentru anul fiscal 2026, cu rata inflației de 5,6%, a impozitelor și taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum și a limitelor amenzilor prevăzute la art. 493 alin.(3), alin.(4) și alin.(41) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, conform Anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Nivelurile impozitului/taxei pe clădiri pentru anul 2026 prevazute la pct.I.1 din Anexa nr.1 la prezenta hotărâre sunt aplicabile în condițiile menținerii prevederilor art. 491 alin.1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în forma aplicabilă în anul 2025. În caz contrar, actualizarea impozitului/taxei pe clădiri se va realiza pentru anul 2026 conform prevederilor legale aplicabile începând cu data de 01.01.2026”.

Reamintim că există o prevdere legală care spune că impozitul/ taxa pe clădiri se actualizează anual în baza valorilor clădirilor şi terenurilor acoperite de acestea, cuprinse în studiile de piaţă referitoare la valorile orientative privind proprietăţile imobiliare din România, administrate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, dar aceasta a fost prorogată în acest an și sunt șanse să fie prorogată și de la 1.01.2026.