
Prof. univ. dr. Alexandru Cristescu, una dintre marile personalități medicale și academice ale Timișoarei a trecut la cele veșnice. S-a născut în 13 octombrie 1938 la Oradea, în judeţul Bihor. A urmat cursurile liceului din Oravița, iar apoi Institutul de Medicină Timişoara, Facultatea de Medicină Generală.
A fost mai întâi asistent universitar la disciplina de fiziopatologie, conferenţiar şi profesor la Catedra de Fiziopatologie. A efectuat stagii de perfecţionare la Institutul de Neurologie al Academiei, Institutul de Fiziologie al Academiei şi la Universitatea de Stat din San Francisco, SUA.
A obţinut, în 1973, titlul de Doctor în Ştiinţe Medicale, specialitatea Fiziopatologie, şi a funcţionat ca expert în Comisia de Aparatură a Ministerului Sănătăţii, precum şi ca secretar ştiinţific al UMF. A fost decan şi unul dintre fondatorii Facultăţii de Farmacie din Timişoara, precum și prorector ştiinţific şi prorector didactic la UMF „Victor Babeş” din Timişoara.
De-a lungul prodigioasei sale cariere, a înfiinţat şi coordonat numeroase colective şi laboratoare de cercetare.
Este autorul unei metode şi instalaţii (invenţie) care au permis evaluarea inotropismului pe fibră miocardică izolată şi efectuarea de cercetări aprofundate asupra mecanismelor ce controlează performanţa muşchiului cardiac. De asemenea, a fost un inovator în domeniul său de activitate, autor al mai multor volume de specialitate și membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, preşedintele Societăţii Române de Fiziopatologie, membru al Societăţii Internaţionale de Fiziopatologie şi al Societăţii Europene de Cardiologie .
„Cu inimile îndurerate, anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost Alexandru Cristescu, fost profesor la Facultatea de Medicină din Timișoara. Soț, tată, bunic și frate devotat, dascăl respectat și profesionist desăvârșit, DR. ALEXANDRU CRISTESCU a plecat dintre noi lăsând în urmă un gol imens și o amintire de neșters în sufletele celor care l-au cunoscut și prețuit.
Cu o carieră de excepție în învățământul medical și o viață dedicată cunoașterii, formării generațiilor de medici și alinării suferinței umane, a fost un model de integritate, modestie și noblețe sufletească.
Familia îl va păstra veșnic în inimă cu recunoștință și iubire.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Casa Funerară Funeralia, începând de vineri 16 mai, ora 16. Slujba de înmormântare va avea loc în data de sâmbătă 17 mai, ora 13, la Cimitirul din Calea Lipovei. Te vom purta mereu în gând și în inimă!”, este mesajul transmis de membrii familiei.
Dumnezeu să-l odihnească!

