
Municipiul Lugoj va beneficia în curând de avantajele unui parc fotovoltaic.
Anunțul a fost făcut de Călin Dobra, primarul orașului: „Astăzi, la București, în prezența lui Sebastian Burduja, ministrul energiei, am semnat contractul de finanțare pentru un proiect important și așteptat: parcul fotovoltaic din Lugoj.
Este un pas mare spre independența energetică a orașului nostru. Cu ajutorul acestui parc, vom putea acoperi consumul de energie electrică al Primăriei Lugoj și al tuturor instituțiilor publice din subordine – școli, licee, spital, iluminat public.
Am ales această soluție tocmai pentru că este cea mai eficientă și sustenabilă. Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de 3,7 MWp, dimensionat pe baza consumurilor reale ale instituțiilor noastre.
Ce înseamnă asta pentru lugojeni?
- Facturi mai mici pentru oraș
- Aproximativ 800.000 de euro economisiți anual la bugetul local
- Bani care pot fi redirecționați spre investiții în educație, sănătate, infrastructură
- Mai puține emisii de carbon și un oraș mai verde
E un proiect de viitor, construit pe nevoile reale ale orașului nostru”.

