Primăria Timișoara anunță o nouă operațiune terestră de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și a larvelor acestora. Aceasta este programată la final de săptămână, 26-27 aprilie, în intervalul orar 21:00 – 6:00. Pe parcursul lunii viitoare, operațiunile se vor desfășura în perioada 5-30 mai.

Pe durata activităților, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maximum 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise între orele 21:00 – 6:00. În plus, recomandăm apicultorilor să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara zonei de stropire, pe parcursul perioadei menționate.

Substanțele folosite sunt avizate Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii și sigure pentru utilizare în mediul urban. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În caz de vremea rea, campania de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor va fi reprogramată.