
Nu mai e cultură, e mai mult activitate comercială. Cam asta s-ar putea spune despre multe dintre casele de cultură din județ, pottrivit celor susținute de Uniunea Centrului Cultural, oragnizator de evenimente culturale din care fac parte mai multe ONG-uri.
Vicepreședintele Dan Tătuț deplânge starea în care au ajuns o bună parte a caselor de cultură, care s-au abătut de la scopul pentru care au fost înființate și s-au transformat în structuri preocupate mai mult de latura economică: „Multe dintre casele de cultură nu se mai ocupă de actul cultural, așa cum ar trebui, ci au devenit preocupate exclusiv de aspectele economice, adică de strâns bani. Foarte puține dintre acestea mai desfășoară activități cultural-artistice și de educație permanentă și nici nu se mai preocupă de conservarea și promovarea valorilor morale și artistice ale comunității locale. În mod normal, ele ar trebui să susțină și să promoveze tinerele talente locale, formațiile artistice de amatori și să organizeze în acest sens concursuri și festivaluri, precum și alte activități din această sferă: expoziții, monografii, cercuri de creație, studii și documentări. Or, în realitate o mare parte a caselor de cultură se remarcă prin activitatea de închiriere de spații și de tarabe, ceea ce le face să se îndepărteze de obiectul lor de activitate și să-și piardă din credibilitate”.
Pentru a reglemnta aceste anomalii, mai multe ONG-uri urmează să depună un proiect de lege care să modifice activitatea actuală a caselor de cultură și să se revină la scopul pentru care au fost create.

