
O economie energetică cum nu s-a mai înregistrat până acum în nici un alt oraș se va realiza la Deta. Toate cele 60 de blocuri care există în oraș au fost sau urmează a fi reabilitate din punct de vedere energetic, ceea ce le va conferi nu doar un aspect atrăgător, dar și reduceri semnificative de costuri la energie.
Practic, în urma lucrărilor realizate, cheltuielile locatarilor scad chiar și cu 70 la sută, ceea ce aduce un plus la bugetul fiecărei familii.
Dintre cele 60 de imobile, unul singur a fost realizat pe cheltuiala locatarilor, restul de 59 fiind ca urmare a proiectelor derulate de Primăria Deta. La o bună parte dintre acestea au fost deja finalizate lucrările, alte 33 se află în lucru în baza unei finanțări prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ultimele șapte sunt în faza de licitație, prin ADR Vest.
„Am dorit să venim în sprijinul tuturor locatarilor și să nu lăsăm nici un bloc care să nu fie reabilitat, pentru că efectele economice sunt incontestabile”, spune primarul Petru Roman.

