„Una dintre bijuteriile Timișului, Castelul de la Banloc, aflat azi în proprietatea Mitropoliei Banatului, trece în administrarea CJ Timiș. Este un loc care spune o poveste impresionantă cu regi și regine, dar un loc care s-a degradat teribil de-a lungul anilor. Din nefericire, astăzi găsim aici o paragină, însă una cu care avem un plan îndrăzneț: reabilităm castelul, îi redăm strălucirea de odinioară, punem în valoare tot ansamblul și îl includem în traseele turistice ale județului Timiș. Nu putem lăsa un astfel de loc să dispară”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Deși o seamă de mărturii sugerează că Banlocul ar fi fost între anii 1552-1716 sediul pașei de la Timișoara, despre castelul actual se poate afirma cu certitudine că a fost clădit pe temelii vechi în anul 1793 de către contele Karatsony. Atât clădirea cât și parcul au fost decorate pe întreg parcursul secolului XIX și până în primii ani ai sec. XX. În anul 1935, castelul și parcul sunt cumpărate de Regina Elisabeta a Greciei, fiica mai mare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Aceasta renovează întregul complex, castelul cunoscând astfel o ultimă perioadă de glorie. După anul 1948 începe pustiirea. Imediat după plecarea reginei și alungarea angajaților, statuile parcului sunt vandalizate cu bâtele, arhiva și biblioteca - arse. O ultimă lovitură a venit la cutremurul din 1991.

Construit în mijlocul unui parc, pe un plan în formă de "U", castelul din Banloc, realizat în stil Renaissance, este o clădire masivă, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din cărămidă arsă, cu fațada principală orientată spre sud, iar spre nord cu două aripi formând o curte terasată (curtea de onoare).

De-a lungul timpului, s-a încercat restaurarea castelului, dar nici unul dintre proiecte nu a avut succes. Demersul CJT este menit să dea o nouă șansă unui obiectiv istoric remarcabil din județul Timiș.