
Rezultate fără precedent la examenele pentru școlile de poliție din România. Practic, numai cine nu a vrut să se facă polițist nu a putut să promoveze examenul, pentru că rezultatele afișate ieri arată că celebrul Garcea ar trebui să fie comandantul acestei serii de subofițeri de poliție.
Astfel, dacă până mai ieri concurența la aceste școli era chiar de 10 pe un loc, la examenul din această sesiune nici măcar nu s-au putut ocupa locurile scoase la concurs. De exemplu, la Școala de Poliție de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea au fost scoase la concurs 240 de locuri. Total surprinzător, s-au înscris doar 149 de candidați, adică doar puțin peste jumătate din capacitate. Dintre cei 149 înscriși, doar 117 au reușit să obțină cu chiu cu vai nota 5 și să fie declarați promovați.
La fel s-a întâmplat și la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, unde au fost scoase la concurs 1.340 de locuri. S-au înscris doar 1.251 de candidați și doar 1.083 au luat nota 5 pentru a promova și a putea astfel veghea, peste doar 10 luni, la siguranța și securitatea noastră.
În concluzie, aproape toți cei care s-au înscris la aceste examene au avut succes și se pregătesc acum pentru a deveni cadre de nădejde ale structurilor de poliție, care, cu astfel de resurse umane, țin cu tot dinadinsul să-l readucă în atenție pe faimosul Garcea.

