Forfotă mare, zi de zi, pe șantierul lotului 2 A1 Lugoj - Deva, între Margina și Holdea. Sunt 700 de muncitori și circa 300 de utilaje, iar lucrările se execută atât la tuneluri, cât și la terasamente și structuri (poduri și pasaje).

La tunelul T1, pe partea stângă, au fost forați 66 de metri, iar pe partea dreaptă - 18 metri. Echipele UMB și Euro Asfalt lucrează 24 din 24 ore, anunță DRDP Timișoara.

Lucrările la Autostrada A1 Lugoj – Deva lot 2, secțiunea E1, au început din 29 aprilie 2024, iar la zona cu tuneluri din 25 septembrie 2024. Termenul de finalizare a lucrărilor este, conform contractului, septembrie 2026.

Lotul Margina – Holdea va include 2,13 kilometri de tunel cu două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 metri. Peste cele două tuneluri vor putea circula mamiferele mari. Cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. Astfel, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență (11,35 de metri/sens).