După mai bine de un an, Primăria a reuşit să ducă licitaţia pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş la bun sfârşit. Astfel că Timişoara este împărţită pe patru tronsoane, dintre care Zona Centrală şi Zona I îi revin, ca şi până acum, societăţii Horticultura, pe o perioadă de patru ani.
„După circa un an am scăpat de acest calvar de a nu avea operator care să se ocupe de spațiile verzi. Acum toate spațiile verzi sunt sub contract. A fost foarte greu, pentru că vedeam ce vedeau și timișorenii, că spațiile verzi se împânzesc de buruieni, dar nu aveam ce face. Nu am vrut să recurg la atribuiri directe într-un domeniu care este destul de delicat și în care m-aș fi expus, creând posibilitatea unor speculații”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Zona II fost câştigată de Green City Andliv SRL. Acordul cadru a fost semnat la valoarea de 30,8 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de patru ani şi reprezintă perimetrul Calea Şagului – Bd. 16 Decembrie 1989 – str. Alexandru Odobescu – str. Virgil Madgearu – Bd. Mihai Viteazu – Bd. Victor Babeş – Bd. Eroii de la Tisa – str. Cluj – str. Cornelia Sălceanu (Fagului) – str. Daliei – str. Ofcea – str. Pestalozzi – str. Ştefan cel Mare – str. Torac – Calea Moşniţei, iar Zona III, str. Torac – Calea Moşniţei – str. Ştefan cel Mare – str. Dacilor – str. Mihail Kogălniceanu – str. Demetriade – Calea Aradului – Calea Torontalului.
Zona III a fost câştigată de firma Rogera Prest Com SRL, care va primi, pe patru ani, 21,8 milioane de lei, fără TVA pentru perimetrul: strada Torac – Calea Moşniţei – strada Ştefan cel Mare – strada Dacilor – strada Mihail Kogălniceanu – strada Demetriade – Calea Aradului – Calea Torontalului.
Primarul dă asigurări că va supraveghea mersul lucrărilor: „Am trecut acum perioada în care n-am fost mulțumit, de acum se va lucra în forță, voi avea grijă personal ca firmele să aducă spațiile verzi într-un timp cât mai scurt într-o stare onorantă pentru Timișoara”.
Andreea VASILESCU


