
„Suntem, probabil, primul județ din țară care a votat bugetul pentru anul în curs. Am gândit un buget orientat spre investiții, unul din care am eliminat cheltuieli nefolositoare, am tăiat de la funcționare și am adăugat la secțiunea dezvoltare. Le mulțumesc consilierilor județeni pentru votul de azi și pentru faptul că au înțeles necesitatea unor investiții atât de importante”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, cu ocazia votului în plenul de vineri.
Structura noului buget a fost gândită în așa fel încât capitolele de funcționare și cel de dezvoltare sunt cele mai echilibrate din ultimii 35 de ani. Bugetul consolidat are o valoare de 917,77 milioane de lei, fiind cu 6,5% mai mare decât cel din 2024.
S-au făcut diminuări la capitolele de funcționare (-15,49%) și bunuri și servicii (-33%), în schimb capitolul dezvoltare a înregistrat o creștere de aproape 40% față de anul trecut.
În total, programul de investiții depășește 450,7 de milioane de lei, cu 44% mai mult față de 2024. Sumele prevăzute sunt destinate atât pentru finalizarea proiectelor începute, cât și pentru finanțarea unora noi.
Principalele direcții care vor fi susținute sunt: transporturi, învățământ, cultură și autorități executive. Cele mai importante investiții vor fi destinate reabilitării Castelului Huniade, construirii noii clădiri de la Centrul Școlar „Dumitru Ciumăgeanu”, demolării stadionului „Dan Păltinișanu”, achiziției de microbuze și, bineînțeles, derulării unor proiecte din infrastructura rutieră.
Ca o noutate, din acest an au fost prevăzute fonduri care vor fi destinate parteneriatelor cu unitățile administrativ-teritoriale, dedicată în special finanțării unor proiecte de investiții în educație și cultură, dar și pentru achiziția unor imobile.

