
iTEC (iT Engineering Contest) este un concurs național de IT dedicat studenților și liceenilor, pasionați de domeniul IT, oferindu-le acestora un cadru perfect de învățare, dar și de a pune în aplicare cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studiu.
Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara), în parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare, anunță a XVIII-a ediție a concursului național iTEC, ce va avea loc în perioada 4-6 aprilie. Această ediție este una specială, deoarece a fost integrată oficial în Calendarul Proiectelor Educative și Extrașcolare Județene Timiș, ocupând poziția 13 în clasament.
Concursul are două tipuri de probe: proba de algoritmică și probe lungi de 40 de ore, fiecare având un set propriu de provocări: Game Development, Cybersecurity, Embedded Development, Web Development și AI Development, ce se vor desfășura fizic în Timișoara, în perioada 4-6 aprilie 2024.
Pe durata concursului, participanții vor avea parte de activități recreative, pentru menținerea energiei echipelor și a unei atmosfere pozitive pe durata evenimentului. Totodată, vor avea loc ateliere, care să îi ajute să-și ducă la capăt proiectele din cadrul competiției.
Înscrierile au început din data de 3 martie pe site-ul itec.ro și vor dura până la data de 21 martie. Mai multe informații, pe site-ul proeictului, pagina de facebook iTEC și contul de instagram.

