
Începută în anul 2010 de Universitatea Politehnica din Timișoara, mica sală polivalentă a Timișoarei, de pe strada Podeanu, ar fi trebuit să fie gata de multă vreme, dar ghinioanele s-au ținut lanț. În anul 2012, în proiect s-a implicat Primăria Timișoara. În 2016 s-a mărit numărul de locuri, de la 2.200 la circa 2.600, dar problemele au continuat. A fost nevoie să fie dat jos acoperișul și să fie făcute diverse modificări, conforme cu noile norme legale. La ora actuală, după cum a precizat conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, construcția se află în stadiul în care se poate relua licitația pentru finalizare, suma necesară fiind de aproximativ 40 de milioane de lei.

Ca o premieră în administrația timișeană, președintele CJT Alfred Simonis a anunțat că instituția județeană se va implica în finalizarea sălii mici polivalente și va deveni partener și coproprietar al acesteia, cu o treime, alături de Universitatea Politehnica și Primăria Timișoara. Președintele CJT i-a avut alături pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și pe rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan. Mesajul lui Alfred Simonis, dar și al lui Dominic Fritz a fost că orgoliile se pot lăsa deoparte și că sala mică polivalentă este doar un prim proiect derulat în comun de cele două administrații, pentru folosul locuitorilor Timișului și ai Timișoarei.
Sala va fi administrată în comun și va putea fi utilizată atât pentru evenimente sportive, cât și culturale. Dacă licitația va avea loc în următoarele săptămâni, sunt șanse ca polivalenta mică - aflată la un stadiu de circa 70% - să fie gata până la finalul anului 2026.

