Răzvan Ionilă, fost jucător al echipei de fotbal Politehnica Timișoara în perioada AEK, a încetat din viață, în această dimineață, într-un spital din Turcia. Avea doat 43 de ani.

Răzvan Ionilă a suferit, în toamna anului trecut, un stop cardiac chiar pe teren, într-un joc din campionatul municipal. A stat o perioadă în comă, dar, nerefăcut pe deplin, starea lui s-a agravat. A fost internat într-un spital din Turcia, cu eforturi din partea familiei, a prietenilor, dar și a suporterilor, care au organizat diferite forme de ajutorare a fostului alb-violet. Chiar în această duminică urma să se organizeze un meci caritabil pentru strângerea de fonduri, asta după ce mai mulți foști componenți ai Politehnicii, oameni de fotbal sau jucători de la alte echipe au organizat licitații pe facebook, tot în scopul strângerii de fonduri care să ajute la recuperarea fostului fotbalist.

Din păcate, toate acestea au fost în zadar. Dumnezeu să-l odihnească!