Preoţii Gheorghe Kobor şi Tury Ladislau, în rugăciunea de fiecare zi
Când credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu sunt adevărate, ele nu cunosc margini, dar nici oprelişti în drumul lor şi înving orice obstacol pentru a trăi în curăţenie şi rugăciune. Şi, pentru că după dragostea pentru Dumnezeu urmează să-ţi „iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”, din dragostea pentru Dumnezeu izvorăşte şi dragostea pentru oameni, cu bunele şi relele lor, iubire care, până la urmă, duce la bunăstare şi linişte sufletească.
Despre „Caritas” Ciacova s-a vorbit de nenumărate ori ca fiind o minune născută din dragoste frăţească, o asociaţie pentru oameni şi în sprijinul acestora, un mic „imperiu” pentru cei mai defavorizaţi de soartă, unde aceştia îşi găsesc înţelegerea şi alinarea. Asociaţia „Caritas” Ciacova este astăzi arhicunoscută, iar mâna ei frăţească, cu dragoste şi ajutoare, s-a întins mult în afara judeţului Timiş şi chiar în afara graniţelor ţării. Nu mai trebuie să amintesc că mentorul şi artizanul „Caritasului” ciacovean este binecunoscutul preot Gheorghe Kobor, care s-a dedicat cu trup şi suflet acestui impresionant proiect pus în slujba omului în nevoie, omului marginalizat, omului de multe ori uitat de societatea în care trăieşte.
Astfel, la Ciacova s-au pus bazele unui centru de dimensiuni impresionate pentru persoanele nevoiașe. Aici, cele mai vulnerabile fiinţe ale societăţii, copiii şi bătrânii, şi-au găsit adăpost şi înţelegere. Prin grija asociaţiei, aceştia au aici condiţii dintre cele mai bune de viaţă. Persoane cu dizabilităţi, copii abandonaţi, oameni cărora soarta le-a fost mai vitregă şi-au găsit ca un ultim refugiu „Caritas”-ul părintelui Kobor. Şi, aici, ei au găsit mai mult decât un simplu adăpost, pentru că la „Caritas” Ciacova se poate vorbi de o cultură pentru tot ceea ce înseamnă integrarea unor persoane aflate în dificultate. Aprecierea este cu atât mai mare cu cât totul este oferit gratis, fără nici un cost din partea celor care solicită ajutor.
Astfel că, fie că e vorba de copii, bătrâni sau, pur și simplu, de persoane aflate în dificultate, cu toții găsesc o masă caldă și un adăpost la „Caritas” Ciacova. Asociația dispune de miniferme de câmp şi zootehnică, de o brutărie și de un abator, lucruri necesare traiului zilnic. Dar părintele Gheorghe Kobor a pus la Ciacova, tot în slujba nevoiaşilor, şi o Policlinică ultramodernă, dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie.
Dar despre realizările asociaţiei umanitare „Caritas” Ciacova s-ar putea vorbi la nesfârşit, iar astăzi vreau să amintesc despre un aspect mai puţin pomenit de-a lungul vremii şi care, de fapt, are un aport determinant în toată activitatea desfăşurată aici, în mai bine de două decenii, şi anume credinţa. Nu trebuie să uităm nici o clipă că inima şi sufletul acestei grandioase realizări este părintele Gheorghe Kobor, deci un preot. Un preot dedicat credinţei în Dumnezeu şi în a-și „iubi aproapele”, preot care timp de o viaţă întreagă n-a obosit în rugăciune şi în a-şi ajuta semenii. Consider că realizările cele mai importante ale „Caritas” Ciacova au fost posibile pentru că ele au fost făcute în dragoste de Dumnezeu şi pentru ajutorul oamenilor.
În acest sens, trebuie să amintim că la „Caritas” Ciacova există și o Capelă, amenajată pentru cei care simt nevoia comunicării cu divinitatea. Practic, cei care locuiesc aici trebuie să aibă parte de tot ceea ce un om are nevoie. Şi nu e vorba doar de câteva persoane, ci de un adevărat cadru instituțional creat aici de părintele Gheorghe Kobor, un preot care și-a făcut un țel în viață din ajutorarea celor aflați în suferință. Astfel, la Capela din incinta „Caritas”-ului ciacovean, zi de zi preoţii Gheorghe Kobor şi Tury Ladislau ţin Slujba Sfintei Liturghii la ea participând, după caz, 10-12 copii şi 15-20 de credincioşi. Deşi cei doi preoţi sunt destul de în vârstă, părintele Tury apropiindu-se de venerabila etate de 86 de ani, slujbele sunt ţinute după toate canoanele şi cu o consecvenţă demne de disciplina austro-ungară.
După cum ne spune preotul Gheorghe Kobor: „Cu cât se roagă omul mai mult lui Dumnezeu, cu atât se umple mai mult de harul Lui, de prezenţa Lui iubitoare, sfinţitoare şi vindecătoare. Când credinţa este însoţită de rugăciune şi post, omul nu contează numai pe propriile sale puteri, ci în primul rând pe ajutorul lui Dumnezeu, pe harul Său. Rugăciunea unită cu postul îl face pe om smerit şi transformă foamea şi setea de cele materiale în foame şi sete de Dumnezeu. Prin rugăciune multă unită cu post omul se smereşte, iar când se smereşte, se umple de Sfântul Duh, adică se goleşte de egoismul său, şi ca atare se umple de iubirea milostivă şi sfinţitoare a lui Dumnezeu”.
Este aproape incredibil să vezi cum, zilnic, o mână de oameni se întâlnesc în numele Domnului, pentru a se ruga. Ei ştiu că Mântuitorul a spus Apostolilor: „Nu doar cu pâine vă veţi hrăni!”, iar „Caritas” Ciacova trăieşte doar prin dragostea pentru Dumnezeu şi pentru ajutorarea aproapelui.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
