Primăria Timișoara pare să manifeste o lipsă de interes pentru siguranța copiilor de la Grădinița cu program prelungit nr. 31, situată pe strada Platanilor, în contextul unei situații alarmante, atrage atenția consilierul municipal Ilie Vasile Sîrbu.

Conform acestuia, „după o demolarea recentă din apropiere, a rezultat un zid instabil de aproximativ patru metri, care împrejmuiește în parte curtea grădiniței. Acest zid pune în pericol integritatea copiilor, care au vârste de până la șase ani. Cu câteva luni în urmă, o parte din zidul respectiv s-a prăbușit din senin, fapt care ar fi trebuit să ridice semnale de alarmă cu privire la pericolul iminent. Cu toate acestea, măsura maximală luată de autorități a fost doar izolarea zonei cu o bandă galbenă pe care scrie «Poliția Locală – Nu treceți».

Această intervenție minimă este departe de a asigura o protecție reală, în condițiile în care riscul prăbușirii acestui zid există.

Este greu de înțeles de ce siguranța celor mai vulnerabili cetățeni ai orașului – copiii – nu pare să fie o prioritate pentru Primăria Timișoara, în condițiile în care prăbușirea zidului ar fi putut avea consecințe tragice. Acesta nu doar că pune în pericol siguranța copiilor, dar și a părinților care își lasă copiii la grădiniță, precum și a celor care lucrează în această grădiniță.

Un alt aspect urât pe care l-am constatat la această grădiniță este gardul dinspre intrarea principală. Gardul este ruginit și pare a fi acolo de pe vremea Anei Pauker, strâns legat cu sârmă, ca nu cumva să se prăbușească.

Chiar atât de săracă este Timișoara sau atât de ignoranți sunt cei care se ocupă de școli și grădinițe încât nu găsesc bani pentru repararea unui amărât de grad? Sau poate e prea departe de bulevardul CD Loga”.