
Consiliul Județean Timiș a fost completat, în cadrul ședinței în plen de miercuri, cu un nou membru, în persoana lui Petre Mihăieș, de pe lista USR. Acesta se află la al doilea mandat, a depus jurământul și a fost felicitat în plen de o mare parte a colegilor. Despre sine, Petre Mihăieș spunea: „Am fost pilot 24 de ani. Cel mai mult pe avioane supersonice de vânătoare. Apoi director general la firmă privată de construcții și transport. În ultimii ani consilier parlamentar. Absolvent al Școlii Militare de Aviație, al Facultății de Științe Politice și Comunicare, al unui Master de Administrație Publică, și al unui MBA Executive”.

