Municipalitatea timișoreană pare să-și fi adus aminte că sunt în atribuții și întreținerea spațiilor dintre blocuri, aflate pe domeniul public, de altfel, așa cum și informațiile când vă convine.

Conducerea primăriei anunță că există un „program de intervenții punctuale în cartiere”, dedicat unor spații care acum se curăță și pe care se vor face amenajărui acolo unde este posibil.

Ar fi vizată zona Musicescu - Hărniciei - Mureș, situată în Calea Șagului, zona de unde proveneau fotografii apărute zilele trecute cu bolovani imenși instalați pe așa-zisele spații verzi pentru a împedica parcarea autoturismelor. Aici s-ar fi făcut intervenții laborioase pe o suprafață de 2 hectare și s-au strâns - comunică primăria - 5 tone de deșeuri. Ceea ce nu se spune că este acum câți ani au mai avut loc astfel de intervenții pe - repetăm ​​​​- domeniul public pe care trebuie să-l îngrijească primară. Locuitorilor li se promit înlocuirea băncuțelor deteriorate și plantarea unor arbori de tali mare.

„La solicitarea cetățenilor, în perimetrul străzilor cu dublu sens Iris, Mureș, Hebe și Hărniciei, municipalitatea intenționează să instituie sensuri unice pentru amenajarea a 80 de locuri de parcare în spic, astfel că spațiile verzi și trotuare să nu mai fie ocupate de mașini”, mai suntem anunțați.

Programul de reamenajare a spațiilor care ar trebui să fie verzi între blocuri va continua cu zona Gheorghe Lazăr și în perimetrul Vasile Lucaci - Popa Șapcă - liniile CFR.