
Primăria Municipiului Timișoara continuă amenajarea sensurilor giratorii, după modelul implementat în Piața Bălcescu. Echipele de la Horticultura au început lucrările în Piața Mărăști, unde au plantat deja peste 1.000 de plante perene, cu costuri reduse de întreținere, adaptate la climatul local și care aduc un plus de culoare pe tot parcursul anului.
Municipalitatea plantează pe o suprafață de aproximativ 600 mp un mix de câteva mii de plante perene, salcii sferice (Salix purpurea 'Nana') și plante ornamentale. Amenajarea integrează valoarea simbolică a Pieței Mărăști și păstrează un culoar liber, acoperit doar cu gazon, peste fostul drum de intrare în Timișoara, din direcția Vienei.
De foarte mulți ani, în Piața Mărăști erau plantați trandafiri, bine îngrijiți de cei de la Horticultura. Dar, de gustibus, primarul Dominic Fritz are alte idei și a dat o mână de ajutor la plantări, declarând: „Suntem în Piața Mărăști, un loc simbolic pentru Timișoara. Aici a fost de fapt poarta de intrare pentru toți cei care au venit de la Viena și de aceea culoarul acesta o să îl lăsăm liber de fori ca să simbolizăm această intrare. Facem economii pentru că nu mai trebuie în fiecare an să cumpărăm panseluțe și în același timp creăm ceva frumos nu doar pentru noi, ci și pentru albinuțe și alte animăluțe care se vor bucura de biodiversitate. Așa facem Timișoara să fie frumoasă și verde”.

