
În 4 martie 2024, deci n-a trecut încă anul, Primăria Timișoara dădea vești bune locuitorilor orașului de pe Bega printr-un comunicat cu titlul „Recuperat în instanță, Ștrandul Termal se deschide în acest sezon estival sub umbrela Primăriei Timișoara”. După cum se prezintă realitatea din teren, ori umbrela a fost găurită, ori nu era vorba de sezonul estival precedent, ci de unul dintr-un viitor mai îndepărtat.
Cităm în continuare: „Ștrandul ZHH (fostul Termal) a revenit astăzi orașului după un lung șir de procese și va fi deschis de către Primăria Municipiului Timișoara în acest sezon estival, cu îmbunătățiri și surprize”. Însuși primarul urbei spunea: „Ce știm sigur e că ștrandul va rămâne sub umbrela administrației și tragem tare să îl deschidem timișorenilor chiar din această vară”.
În 3 iunie 2024, fix înainte de alegerile locale, municipalitatea recidivează cu un nou comunicat intitulat „Încep lucrările de modernizare la Ștrandul Termal, recuperat de primărie”. Cităm, tot din domnul primar: „Horticultura a intrat cu echipele de lucru, după ce Consiliul Local a fost de acord ca societatea noastră să se ocupe de ștrand. Mă bucur să văd că au făcut progrese și sunt încrezător că timișorenii vor putea folosi ștrandul în această vară”.
Imaginile proaspete de la ceea ce a fost odată Ștrandul Termal ne arată un obiectiv literalmente abandonat. Nu mai amintim faptul că, în realitate, ștrandul nu a mai avut apă termală de mulți ani, conducta fiind închisă, se spune, pe vremea când s-a construit sediul bancar nou din apropiere. Acum, l-au lichidat de-a binelea.

