De câteva zile, un subiect mai vechi este din nou în atenția publică, a constatat prefectul Mihai Ritivoiu. Se referă la atacarea de către Prefectură a unei hotărâri a Consiliului Local Timișoara ce reglementează regimul contravențiilor din oraș. Printre altele, hotărârea prevede amendarea persoanelor care hrănesc porumbei pe domeniul public.
În rezumat, situația e explicată de prefectul de Timiș: „În aprilie 2024, Consiliul Local Timișoara dă o hotărâre privind constatarea și sancționarea contravențiilor de pe raza municipiului. Oamenii aveau o viziune, s-au organizat, e dreptul lor. Domeniile reglementate erau vaste, de la construcții și spații verzi la deținerea animalelor. Prea vaste. Am atacat hotărârea întrucât Consiliul Local a decis în domenii ce nu erau în competența sa. Adică faptele la care făcea referire erau deja reglementate la nivel național, de legi. Și nu poți să vii cu interpretări proprii sau să adaugi contravenții după capul tău. Un exemplu: nu ai plăcuța cu numărul apartamentului pe ușă? Pac! – contravenție. Altul: au stabilit atribuții pentru ofițerii și subofițerii «Ministerului Administrației și Internelor» și nu au competența (au greșit și numele ministerului în hotărâre, e Ministerul Afacerilor Interne; prescurtarea e aceeași, ce-i drept). Și multe altele, nu vă încarc. Și acum ajungem la porumbei. Ei sunt victimele colaterale ale poveștii. Adică problema Prefecturii nu este cu amendarea hrănirii porumbeilor, dar hotărârea care conține această contravenție are alte prevederi ilegale. Și atunci, toată hotărârea e suspendată la pachet, până se pronunță instanța (avem termen în februarie). N-am să mă pronunț dacă e bine sau rău să te iei de porumbeii din centrul Timișoarei, pentru că, în calitate de prefect, mă preocupă legalitatea chestiunii. Fiecare dintre noi are propria sa opinie. Mult mai critică îmi pare situația ciorilor din Parcul Catedralei, de exemplu. Știu doar că, atunci când eram copil, mă duceam cu bunicul meu în centru să dau pâine la porumbei. Și că am repetat apoi ritualul cu băiatul meu. E unul din lucrurile care țin de identitatea acestui oraș – cei care s-au născut aici, înțeleg. Și mai știu că pe zâmbetul și fericirea de moment ale unui copil nu se poate pune preț. Nici lege, nici dezbatere, nici nimic”.
