
Linia ferată Oravița - Anina, cea mai veche cale ferată montană din sud – estul Europei, a fost trecută la economie de CFR Călători, care a decis ca, din 13 ianuarie, să lase cursele de acolo doar pentru weekend-uri, ceea ce ar fi dus, practic, la distrugerea acestui obiectiv turistic unic.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara, a dat asigurări că se va relua circulația zilnică a trenului, începând cu 1 februarie 2025. „Nu vorbim doar de costuri economice, ci și de impactul pentru turismul din zonă”, a spus Sorin Grindeanu.
Supranumită „Semmeringul bănăţean” după renumita cale ferată austriacă „Semmering”, calea ferată Oravița - Anina a fost inaugurată în anul 1863. De-a lungul căii ferate sunt întâlnite 14 tuneluri (cel mai lung fiind tunelul Gârlişte – 660 m) şi 10 viaducte (cel mai înalt fiind viaductul Jitin – 37 m). Datorită modului în care aceste tunele au fost săpate (doar cu dalta şi târnăcopul, întrucât dinamita nu fusese inventată încă), precum şi datorită diferenţei de nivel dintre cele două gări principale, linia Oraviţa – Anina este considerată o adevărată capodoperă de artă inginerească și ar fi păcat să se piardă din neștiință sau nepăsare.

