
Piața Unirii din Timișoara a găzduit, vineri, ceremonia de aniversare a Unirii Principatelor Române, conform programului anunțat. În pofida vremii neplăcute, a participat un public destul de numeros. După ce la clădirea în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut ultima noapte pe actualul teritoriu al României, situată la intersecția străzilor Augustin Pacha cu Eugeniu de Savoya, au fost depuse flori, ceremonia s-a mutat în Piața Unirii. A fost oficiat un serviciu religios, iar de pe scena din fața Muzeului de Artă au vorbit subprefectul Raul Ambruș, vicepreședintele CJT Alexandru Iovescu și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
După defilarea gărzii de onoare, la care au contribuit și membri ai Asociației Reconstituiri Istorice, oficialii și timișorenii de rând au participat la bine cunoscuta Horă a Unirii.

