
Cea mai mare piață rurală din România se construiește în județul Timiș. Licitația pentru execuția acestui obiectiv de amploare a fost finalizată, este desemnat un câștigător și urmează ca în curând să înceapă lucrările efective, care vor dura un an.
„Lucrurile sunt foarte avansate, am încheiat licitația și avem un câștigător care va realiza ceea ce ne-am propus: o piață modernă, spectaculoasă și compartimentată, așa cum trebuie să existe într-un comerț civilizat. Așteptăm aprobarea bugetului pe acest an și vom da ordinul de începere a lucrărilor, probabil în luna martie”, spune Marius Graur, primarul din Lovrin, localitatea unde se construiește cea mai mare piață rurală din România.
Piața de la Lovrin este foarte cunoscută în zona Banatului, cu comercianți din diverse zone, dar, o dată cu transformarea sa, va deveni un adevărat brand județean. Ea se va întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați, va fi acoperită în proporție de 60 la sută și va dispune de o cupolă care îi va conferi o înfățișare spectaculoasă. Vor exista sectoare separate pentru produsele alimentare și cele nealimentare și va fi amenajată o locație separată, de circa 5.000 de metri pătrați, pentru cei care vindeau în exteriorul târgului diverse produse nealimentare.
Pe perioada desfășurării lucrărilor, comercianților le va fi oferit un alt spațiu unde să-și poată prezenta produsele.

