Timp de două zile, la mijlocul lunii decembrie, o echipa de circa 20 de persoane compusa din specialisti media ne-am deplasat pentru doua zile la Viena pentru a marca unul dintre cele mai importante evenimente de cotitura in istoria Romaniei.

Se implinesc luna aceasta 35 de ani de la Revolutia din decembrie 1989, un bun prilej de a comemora evenimentele de atunci. Intamplator sau nu, Institutul Cultural Român din Viena s-a aratat deschis de a gazdui o serie de manifestari sub egida acestui moment. Ne amintim cu recunostinta ca Austria a fost prima tara din Europa care, la doar cateva zile dupa evenimentele din Decembrie 1989, a ridicat obligativitatea vizelor pentru cetatenii romani.

Arc peste timp, la cativa ani dupa Revolutia din Decembrie 1989, decid sa-i arat asociatei mele Viena in circuitul clasic si optional. Angajata Kindermuseum izbucneste in lacrimi in momentul in care afla ca venim din Romania. Era ca si cand ar fi trait emotia acelor vremuri, cand s-au trezit la portile muzeului cu nenumarati romani care venisera, avizi de cultura, sa viziteze celebrul Schonbrunn. Reactia gazdelor a fost una pe masura: le-au deschis alte porti - portile culturii europene, portile unei istorii comune vremelnice, acele porti care veneau sa stampere setea de cultura, astfel incat i-au primit pe romanii nostri sa viziteze gratuit lacasurile de cultura.

In ziua intai, 12 decembrie 2024, delegatia din Timisoara compusa din oameni din media, specialisti in istorie si legendarul „fotograf al revolutiei”, fotoreporterul Constantin Duma, ne-am deplasat la Viena. Am facut un scurt popas in una din numeroasele piete de Craciun situata la aproximativ jumatatea distantei dintre hotelul nostru si ICR Viena, la Belvedere.

Intamplare sau nu, Palatul Belvedere, cel mai frumos complex baroc al Austriei, este pe undeva parte a istoriei comune. Printul Eugeniu de Savoya, cunoscut si ca eliberatorul Banatului de sub asuprirea otomana, este in egala masura slavit si celebrat atat in mica cat si in marea Viena, „Belvedere de sus” fiind considerat de specialisti perla barocului austriac in materie de palate. Ambasada Romaniei se afla pe strada Eugeniu de Savoya, la cativa zeci de metri distanta de intrarea in palat.

In seara aceleasi zile a avut loc vernisajul expozitiei de fotografie denumita „Timisoara incognito”. Au participat aproximativ 80 de persoane, capacitatea maxima de gazduire a ICR Viena, publicul fiind alcatuit din romanii din diaspora precum si austrieci autohtoni interesati de Romania si istoria sa. Fotografiile expuse au fost autentice, deloc prelucrate, realizate de celebrul fotograf timisorean Constantin Duma, care - printre gloante, sange, morti si raniti - a fotografiat peste 35 de filme cu cinci aparate, surpinzand peste 1.000 de cadre, adevarate comori, documente de istorie nationala.

Vernisajul s-a bucurat de un real succes masurat prin aplauzele repurtate, aprecierile si interesul aratat direct artistului.

Momentul vernisajului a fost urmat de un recital sustinut de Horia Crisovan si Doru Iosif, artisti timisoreni de marca, oferind publicului un regal de muzica, poezie, printre care si unele compozitii proprii, toate interpretate cu deosebita sensibilitate si daruire, ceea ce publicul a apreciat foarte mult.

Seara a fost incununata de o receptie cu produse din gastronomia traditionala banateana specifica sezonului de iarna, alese cu grija de Delia Barbu, președinta Asociatiei My Banat, și acompaniata de o selectie de vinuri romanesti.

Postludiul serii a fost un tur panoramic pe Ringul vienez, admirand, in lumini de sarbatoare, cele mai reprezentative cladiri; am continuat turul pana la Dunare, afland si despre locul unde celebrul compozitor Johann Strauss a compus valsul ce avea sa faca inconjurul lumii, admirand Opera din Viena, prima cladire de pe Ring, aceea careia avea sa-i dea viata si un plus de stralucire de-a lungul catorva decenii o personalitate timisoreana de notorietate mondiala. Este vorba de Ioan Hollander, directorul acestei prestigioase institutii de cultura, care a adus pe scena cele mai renumite voci din lume.

Am putut admira statuile celebritatilor: J.W. Goethe, F. Schiller, W.A. Mozart, muzeele de Istorie a Artelor si de Istorie a Stiintelor Naturii, separate intre ele de majestosul grup statuar reprezentand-o de Imparateasa Maria Theresia inconjurata de personalitati militare si culturale contemporane domniei ei, cladirea Parlamentului, statuia Athenee Palace, cladirea Primariei din Viena cu cel mai mare Targ de Craciun vienez, Burgtheater, unde director a fost la un moment dat svabul banatean Adam Muller von Guttenbrunn, cladirea Universitatii, Biserica Votiva, cladirea Bursei vieneze, Piata Suedezilor, Sfantul Ruprecht - cea mai veche biserica vieneza, canalul Dunarii, fostul observator astronomic Urania, Biserica Sfantul Nepomuk - ocrotitorul Banatului, locuinta lui J. Strauss, monumentul amiralului Tegetoff, intersectia Steaua Praterului, Roata uriasa din Prater - celebrul parc de distractii, biserica Sfantul Francisc de Assisi; am traversat Dunarea si insula Dunarii admirand si multitudinea de cladiri moderne reprezentand sedii ale unor institutii prestigioase precum Viena International Center, sediul ONU Viena, Turnul Dunarii etc. La intoarcere am continuat periplul pe Ring admirand sediul fostului Minister de Razboi cu statuia ecvestra a renumitului maresal Radetzky, sediul Facultatii de Arte, Parcul Municipal ce adaposteste statuile personalitatilor care au marcat si impregnat viata celebrei capitale (compozitori, pictori etc), statuia maresalului Schwarzenberg cu piata care-i poarta numele si celebrul Hotel Imperial ce a fost gazda numeroaselor celebritati si personalitati de-a lungul secolelor.

Dupa ce am petrecut o noapte in conditii excelente la hotelul Eurostars Embassy, al carui manager este un roman, dupa micul dejun, unii membri ai delegatiei timisorene au decis sa aprofundeze unele obiective vazute mai rar indeaproape: statuia aurita a lui J. Strauss ,inconjurata de nimfele Dunarii care i-au inspirat creatia, reprezentand cea mai fotografiata statuie din lume. Am vizitat apoi Biserica Sfantul Carol inspirata de Domul San Piedro din Roma si cele doua coloane inspirate de Columna lui Traian din Roma, biserica fiind asimilata drept cel mai frumos edificiu baroc al Vienei, arhitecti fiind familia Ficher von Erlach, tatal si fiul, aceiasi arhitecti de numele carora se leaga si celebrul Dom Sfantul Gheorghe din Piata Unirii.

A urmat simpozionul tot sub gazduirea ICR Viena fiind o continuare fireasca a vernisajului zilei precedente, moderat de conf. dr. Vasile Lucian Szabo, cu participarea drd. Gino Rado, presedintele Asociatiei Memorialul Revolutiei de la Timisoara, precum si jurnalistul Siegfried Thiel, redactor sef la ziarul de limba germana ADZ, desfasurat. Evenimentul s-a bucurat de participarea extraordinara a Excelentei Sale Emil Hurezeanu, ambasadorul Romaniei in Republica Austria, charismatica prezenta si istorie vie a evenimentelor de acum 35 de ani. Intalnirea s-a bucurat de o veritabila apreciere a celor prezenti, dovada fiind discutiile interactive si aplauzele la scena deschisa.

La pranz am savurat celebrul snitel vienez, dupa care ne-am facut siesta intr-o plimbare lejera in centrul Vienei, admirand, unii chiar descoperind, principalele atractii turistice din interiorul Ringului: Opera, Aleea Personalitatilor, celebrul hotel si cofetarie SACHER, Cavourile Imperiale, Palatul din oras al Printului Eugeniu de Savoya, Biserica Malteza, Pomul Breslelor, Domul Sfantul Stefan, urmand sa ne bucure privirea strada scaldata in lustre de lumina imbracand Viena in haina de sarbatoare.

Aici ne-am putut opri la monumentul inchinat Sfintei Treimi, realizat in semn de recunostinta pentru stingerea ciumei. Un monument similar exista si in Piata Unirii din Timisoara. Am vizitat apoi o alta perla baroca - Biserica Sfantul Petru, admirand totodata somptuoasele si elegantele cladiri din centru. A urmat apoi Piata Sfantul Mihail cu biserica ce poarta acelasi nume si Poarta Sfantului Mihail flancata de statuile alegorice intr-o cladire ce marcheaza intrarea dinspre centru in cel mai mare ansamblu arhitectornic vienez - Hofburg (Curtea cetatii). Traversand complexul, ne-am putut bucura privirea admirand sub cupola intrarea la Scoala Spaniola de Calarie, Muzeul Sissi, Apartamentele Imperiale - resedinta de iarna (cea de vara fiind la Schonbrunn), statuia lui Franz I, II, statuile ecvestre ale printului Eugeniu de Savoya si a arhiducelui Karl, ultimele doua fiind situate in Piata Eroilor. Tot aici se afla si Muzeul Instrumentelor Muzicale, Muzeul de Istoria Popoarelor precum si o sectie a Muzeului de Istorie a Artei. Turul pietonal s-a incheiat cu iesirea prin Poarta Eroilor. In drum spre casa am oprit pentru cateva minute sa vizitam Casele Hundertwasser, un obiectiv fascinant.

Iata cum Marea Viena si Mica Viena (Timisoara) se leaga prin mai multe punti: arhitectura, in special Secession-ul vienez, prezenta si in centrul Timisoarei prin cladirile ce poarta semnatura arhitectului sef de la inceputul secolului al XX-lea, Laszlo Szekely, cu studii la Viena, istorie - Printul Eugeniu de Savoya, Imperiul Habsburgic, Pomul Breslelor prezent in Viena si Timisoara, numeroase premiere ale Timisoarei datand din istoria comuna precum si personalitati contemporane, cetateni de onoare ai orasului nostru care au dus numele Timisoarei mult peste granitele tarii. Unul dintre ei este Ioan Hollander, iar celalalt Constantin Duma, care a pus piatra de hotar la Viena, deschizand la ICR Viena un buchet de evenimente de mare succes.

Toata deplasarea a fost posibila datorita sprijinului financiar acordat de OMD Timisoara, Universitatea de Vest Timisoara, Asociatia Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2023, ICR Viena, Asociatia My Banat, carora le multumim si pe aceasta cale.

Aportul meu la toate acestea a fost, dincolo de asigurarea serviciilor de cazare si masa prin agentia proprie Redona travel, precum si oferirea celor doua tururi, panoramic si pietonal. A fost o deosebita placere sa prezint delegatiei timisorene cladiri impozante, povesti, precum si posibilitatea de a gusta putin din farmecul, din splendoarea Vienei, ce i-a atras - pe buna dreptate - titlul de „Capitala Rafinamentului, Elegantei si a Bunului gust”.

Monica Sere