
Etapa a doua a Festivalului „Turismul în Banat”, derulat în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Începutul dezvoltării turismului în zona transfrontalieră Bela Crkva – Ghilad”, a avut loc în perioada 29-31 mai, în organizarea Primăriei Ghilad.
Astfel, pentru a oferi infrastructura necesară organizării pe viitor a cât mai multor acţiuni turistice, sportive şi culturale comune, prin proiect s-au construit o arenă multifuncțională sub forma unui balon de tip tensiostatic de peste 1.000 mp în Ghilad, iar în unitatea administrativ-teritorială Bela Crkva s-a modernizat terenul de fotbal din satul Grebenac.
Valoarea totală a proiectului este de 522.000 euro, din care 457.000 euro revin comunei Ghilad.
Festivalul din Ghilad se dorește a fi una dintre activitățile de promovare a turismului transfrontalier România-Serbia, un eveniment major care dă posibilitatea participanților și vizitatorilor de pe ambele părți ale frontierei să participe la competiţii sportive, spectacole de muzică populară, cântece şi dansuri multietnice, parada portului popular multi-etnic, concursuri gastronomice, vizite în zonă.
În prima zi a evenimentului, 29 mai, a avut loc ceremonia de primire a invitaților din Republica Serbia, cărora primarul localității timișene, domnul Cornel Guran, le-a adresat cuvântul de bun venit. Gazde și oaspeți au vizitat apoi împrejurimile Ghiladului, după care a avut loc inaugurarea Arenei multifuncționale, în prezența autorităților din cele două comune, dar și a unei delegații de la Timișoara, condusă de Marian Constantin Vasile, vicepreședinte al PNL Timiș.
Evenimentul a continuat cu jocuri de minifotbal între echipele de juniori, seniori și old-boys ale echipelor AS Unirea Ghilad și Vulturul Grebenac. Dacă juniorii și seniorii sârbi au reușit să-și câștige meciurile cu omologii români, veteranii de la Unirea Ghilad, în schimb, s-au impus la limită în fața colegilor din Serbia.
Seara s-a încheiat cu un foc de tabără.
A doua zi, după primirea invitaților, a avut loc slujba de sfințire a Arenei multifuncționale.
Programul cultural a început cu o paradă a costumelor populare multi-etnice, participanți fiind elevi ai școlilor din localitățile Ciacova, Deta, Ghilad, Livezile, Voiteg, Taraful din Grebenac Republica Serbia, Ansamblul folcloric Grebenac Republica Serbia.
Pe aproape întreg parcursul zilei a fost deschis un târg de produse locale, iar între orele 15 și 20 s-a desfășurat un concurs gastronomic.
În ultima zi, gazde și oaspeți au vizitat obiectivele turistice din zona localității Ghilad.
V. TOMOIAGĂ




