
Conform Deciziei nr. 5705/4.12.2024 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Consiliul Județean Timiș a fost anunțat că a încasat suplimentar suma de 667.450 de lei pe anul 2024, reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit, în vederea repartizării pe unități administrativ-teritoriale.
Localitățile din Timiș au trimis către CJT cereri de finanțare prin care au solicitat sume în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2024 și Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, acordând prioritate proiectelor de dezvoltare cofinanțate din fonduri europene, guvernamentale sau locale și doar în cazuri temeinic justificate au solicitat sume pentru cheltuieli de funcționare.
Comuna Dumbrava a fost vitregită la ultima repartizare de fonduri de la guvern, astfel că plenul Consiliului Județean Timiș de luni a aprobat proiectul de hotărâre prin care întreaga sumă îi este repartizată. Referitor la faptul că mai sunt și alte comune care au nevoie de bani, președintele CJT, Alfred Simonis, a declarat: „Suma nu este foarte mare și dacă împărțim sărăcia nu va ajunge la nici una dintre comune nimic. Dumbrava are de pus sume pentru cofinanțări, trebuie să îi sprijinim. La început de 2025, când vom mai avea bani, vom ține cont și de celelalte localități și cu siguranță nu vom ține cont de culoarea politică a primarilor, asta v-o garantez eu”.
Conform celor expuse în plenul ședinței Consiliului Județean Timiș, pe lista comunelor care ar mai avea nevoie de bani se află Balinț, Dumbrăvița (pentru infrastructură), Cenad și Dudeștii Noi.

